PNL își asumă modificarea legii partidelor politice

(6 ian 2015)

fb profile 2 digitalPNL și-a asumat modificarea legii partidelor, a finanțării campaniilor și a legilor electorale (inclusiv pentru alegerile locale), conform declarațiilor celor doi co-președinți, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, în urma discuțiilor cu Politică fără Bariere.

Politică fără Bariere s-a întâlnit azi, 6 ianuarie, cu vice-președintele PNL Mihai Voicu, desemnat interlocutor cu Politică fără Bariere și membru al Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale.

În urma întâlnirii de azi, am fost informați că:

· PNL va cere extinderea mandatului Comisiei comune pentru legile electorale, în sensul de a include și modificarea legii partidelor;

· PNL dorește un calendar care să permită adoptarea și intrarea în vigoare a noii legislații până la finalul lunii mai 2015.

În acest context, Politică fără Bariere salută și decizia președintelui Valeriu Zgonea, de a convoca în data de 14 ianuarie Comisia comună. Această decizie deschide posibilitatea ca alegerile locale din mai 2016 să se desfășoare conform noii legislații.

Campania Politică fără Bariere a solicitat extinderea mandatului Comisiei pentru a include și legea partidelor, respectiv adoptarea noii legislații până în mai 2015, încă din toamna anului trecut.

Campania Politică fără Bariere continuă dialogul cu toți actorii politici interesați de deschiderea participării politice și își reafirmă disponibilitatea de a contribui la consultările inițiate de Comisia comună.

fb cover 3 digital

Întâlnire cu Partidul Național Liberal despre legea partidelor și legile electorale

(23 dec 2014)

fb profileCampania Politică fără Bariere continuă seria de consultări cu formațiunile politice care, în campania electorală, și-au exprimat susținerea față de necesitatea schimbării legii partidelor politice și a legilor electorale.

Astăzi, 23 decembrie 2014, ne-am întâlnit cu dl. Mihai Voicu, membru al Partidului Naţional Liberal, desemnat pentru a discuta cu reprezentanţii Campaniei Politică fără Bariere despre modificările propuse cu privire la legislaţia partidelor politice şi legislaţia electorală.

În contextul reactivării Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, considerăm extrem de important ca partidele parlamentare să ia în considerare sugestii ce pot fi operate cu ocazia unei eventuale modificări a legii partidelor politice. Politică fără Bariere și-a reiterat disponibilitatea pentru dialog și a cerut deschiderea lucrărilor Comisiei cu un calendar asumat de consultări și dezbateri publice, demers care trebuie pornit cât mai devreme, având în vedere că următoarele alegeri, cele locale, vor avea loc în mai 2016, iar cele parlamentare în toamna aceluiaşi an. Este foarte importantă grăbirea demersului, pentru că orice modificare în legea partidelor și în legile electorale trebuie să intre în vigoare cu cel puțin un an înainte de data următoarelor alegeri, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția și unei decizii a Curții Constituționale.

În urma întâlnirii, am fost informaţi că Biroul Permanent Naţional urmează să mandateze poziţia de principiu a noului PNL pentru reprezentanţii acestui partid în Parlament, inclusiv în Comisia specială. Campania Politică fără Bariere şi reprezentanţii PNL se vor întâlni în luna ianuarie 2015, pentru a discuta pe marginea proiectului tehnic.

Ne bucurăm că președintele Klaus Iohannis nu a uitat de legea partidelor!

(22 dec 2014)

fb profile 2 digitalCampania Politică fără Bariere salută intenția Președintelui României, Klaus Iohannis, de a-și menține promisiunile din campania electorală, printre care și democratizarea vieții politice românești, prin schimbarea legii partidelor politice, a legii finanțării partidelor și a legilor electorale, așa cum a declarat în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură în funcția de Președinte al României, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României din data de 21 decembrie 2014:

„Doamnelor și domnilor,

Primul pas în acest proces este reconstrucția instituțiilor politice, chemate să reprezinte cetățenii și să exercite puterea la toate nivelurile. Anul 2015 trebuie să fie dedicat reformării acestora și construirii unui edificiu statal durabil. Pentru 50, nu pentru 5 ani. Și mă adresez aici în primul rând reprezentanților partidelor politice. Mă bucur să constat că există deschiderea pe care am cerut-o pentru a începe discuțiile cu privire la:

•  revizuirea Constituției și modernizarea ei,

•  schimbarea legislației electorale – alegerea Parlamentului, inclusiv reducerea numărului de parlamentari, alegerea autorităților locale, votul prin corespondență și votul electronic,

•  schimbarea legislației partidelor politice – incluzând aici finanțarea lor și a campaniilor electorale.”  (sublinierea noastră)

Profităm de această ocazie pentru a-i reaminti Președintelui Klaus Iohannis de soluția tehnică a Campaniei Politică fără Bariere. Așteptăm, așadar, lansarea invitației la dialog cât mai curând, astfel încât Parlamentul României să poată adopta noua legislație în timp util (mai 2015) pentru a putea fi aplicată următorului ciclu electoral din țara noastră (alegerile locale din mai 2016).

Reamintim tuturor partidelor că reprezentanții Campaniei Politică fără Bariere sunt disponibili pentru a participa la dialog și a contribui la dezbaterile parlamentare și publice pe acest subiect.

Persoane de contact:
Florina Presadă (florina@ce-re.ro, 0722 383 190); CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică, Str. Sublocotenent Zaharia nr.22, București
Ovidiu Voicu (ovidiu.voicu@fundatia.ro, 021.212.11.01); Fundația pentru o societate deschisă, Str. Căderea Bastiliei nr. 33, București

Propuneri de modificări legislative

(16 dec 2014)

fb profile 2 digitalOrganizațiile neguvernamentale reunite în cadrul Campaniei Politică fără Bariere au lansat o serie de propuneri de modificare a legislației referitoare la partidele și formațiunile politice, necesare pentru garantarea exercitării drepturilor la asociere politică și participare în alegeri. Proiectul tehnic poate fi consultat aici, în format .pdf, respectiv la finalul acestui articol.

Recomandările noastre urmăresc:

  • eliminarea barierelor administrative la înregistrarea unui partid, concomitent cu condiționarea înscrierii tuturor candidaţilor, în toate competițiile electorale, de prezentarea unui număr rezonabil de semnături de susținere;
  • asigurarea unei mai mari egalități de șanse între partidele mari, cele mici sau nou înființate și candidații independenți la înscrierea în cursa electorală și pe perioada desfășurării proceselor electorale.

Reamintim că principalele propuneri se referă la înființarea unui partid cu minim trei membri fondatori, fără criterii de teritorialitate; finanțarea de la bugetul public a tuturor partidelor politice proporțional cu numărul de voturi, indiferent dacă sunt sau nu parlamentare; introducerea cerinței de a prezenta un număr rezonabil de semnături la depunerea oricărei candidaturi și eliminarea prevederilor care interzic cetățenilor să semneze pentru susținerea a mai mult de un candidat sau partid.

Aceste modificări trebuie să fie discutate public concomitent cu un Cod Electoral, care să unifice și să clarifice legislația și practica electorală, și care să conțină reglementări cu scopul de a simplifica procedurile și de a impune condiții proporționale pentru toți competitorii electorali.

Organizațiile inițiatoare ale campaniei au purtat deja discuții cu partide și formațiuni politice parlamentare, pentru includerea pe agenda publică, respectiv cea parlamentară, a acestor reglementări, care sunt absolut necesare pentru o piață politică justă. Ne arătăm deschiși pentru a continua dialogul și pentru a oferi sprijin decidenților interesați să preia și să pună aceste propuneri pe agenda publică, ținând cont de impactul pe care l-ar putea avea aceste modificări la nivel național.

De asemenea, pe fondul discuțiilor recente din spațiul public, care s-au dovedit a fi nestructurate și uneori neargumentate, despre modificarea legislației electorale și a partidelor politice din România, invităm reprezentanții partidelor și formațiunilor politice la un dialog structurat, argumentat, fără criterii populiste. Încercările noastre de a structura dezbaterea sunt vizibile în categoria privind chestionarul public despre cele mai stringente nevoi de reformă.

Pentru detalii și informații suplimentare vă rugăm să contactați pe
Septimius Pârvu, Manager de proiecte Expert Forum, septimius.parvu@expertforum.ro, 0737.748.667
Florina Presadă, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publica, florina@ce-re.ro, 0722.383.190
Campania Politică fără Bariere este inițiată și susținută de aproape 50 de organizații neguvernamentale.

Întrevedere cu UDMR, formațiune politică parlamentară

(2 dec 2014)

fb profileContinuând dialogul cu partidele politice parlamentare, reprezentanții Politică fără Bariere s-au întâlnit cu domnul Marton Arpad, reprezentantul UDMR în Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale.

În timpul campaniei electorale, candidatul UDMR, domnul Kelemen Hunor, a răspuns pozitiv principalelor propuneri ale campaniei Politică fără Bariere (detalii). În interiorul UDMR există o preocupare pentru acest subiect, așa cum arată și poziția publică a domnului Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Chiar dacă nu este convins de toate argumentele noastre, domnul Marton rămâne deschis dezbaterii și ne-a promis că va promova în Comisie o atitudine deschisă către dialog și cooperare cu societatea civilă. Domnia sa este de acord ca toate aceste propuneri trebuie să se regăsească pe masa Comisiei la începutul lucrărilor.

Ca poziție de principiu, domnul Marton Arpad susține eliminarea barierelor artificiale introduse în calea asocierii politice, dar subliniează că acest lucru trebuie făcut într-un cadru rațional, care să țină cont de eventualele efecte negative ale unei modificări legislative.

Politică fără bariere va continua dialogul cu reprezentanții UDMR.

Întrevedere cu PSD, partid parlamentar ce a susținut schimbarea legii partidelor în campania electorală

(29 Nov 2014)

fb profileÎn urma finalizării campaniei electorale, campania Politică fără Bariere începe o serie de consultări cu formațiunile politice care, în campania electorală, și-au exprimat susținerea față de necesitatea schimbării legii partidelor politice și a legilor electorale.

Prima întrevedere a avut loc pe 26 noiembrie cu reprezentanta Partidului Social Democrat, desemnată pentru inițierea dialogului cu Politică fără Bariere, doamna Gabriela Podașcă.

În contextul reactivării Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, considerăm extrem de important ca partidele parlamentare să ia în considerare unele sugestii ce pot fi operate cu ocazia unei eventuale modificări a legii partidelor politice.

Politică fără Bariere și-a reiterat disponibilitatea pentru dialog și a cerut deschiderea lucrărilor Comisiei cu un calendar asumat de consultări și dezbateri publice, demers care trebuie pornit cât mai devreme, având în vedere că următoarele alegeri, cele locale, vor avea loc în mai 2016, iar cele parlamentare în toamna aceluiaşi an. Este foarte importantă grăbirea demersului, pentru că orice modificare în legea partidelor și în legile electorale trebuie să intre în vigoare cu cel puțin un an înainte de data alegerilor, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția și unei decizii a Curții Constituționale.

În urma întâlnirii, reprezentanta PSD ne-a asigurat că există deschidere din partea Comisiei pentru modificarea legilor electorale. Așteptăm cu interes programarea unei întâlniri cu dl. Valeriu Zgonea, președintele Comisiei, conform celor agreate.

Numai 6 din 14 candidați la Președinție au răspuns la cele 7 întrebări privind legea partidelor

(31 Oct 2014)

fb pic raspunsuriPână în ultima zi a campaniei electorale, doar 6 dintre cei 14 candidați la Președinția României au răspuns la cele 7 întrebări ale organizațiilor reunite în Campania Politică fără Bariere, despre îmbunătățirea participării politice, prin modificarea legii partidelor. Chestionarul este disponibil și pentru publicul larg, iar dezbaterile tehnice privind modificarea legislației în vigoare vor fi lansate la finalul lunii noiembrie.

În ordinea primirii mesajelor, răspunsurile candidaților Victor Ponta și Monica Macovei au fost apreciate pentru promptitudine, iar răspunsurile oferite de candidații Constantin Rotaru și Klaus Iohannis au fost apreciate pentru detalii și argumentație. În timp ce candidații Szilágyi Zsolt, Monica Macovei și Victor Ponta declară că susțin integral propunerile Campaniei Politică fără Bariere, candidații Kelemen Hunor, Constantin Rotaru și Klaus Iohannis au oferit răspunsuri nuanțate, care deschid calea unui dialog pentru clarificări.

În ordine alfabetică, Mirel Amariței, William Brînză, Dan Diaconescu, Gheorghe Funar, Teodor Meleșcanu, Călin Popescu-Tăriceanu, Corneliu Vadim Tudor și Elena Udrea încă nu au transmis răspunsuri la cele 7 întrebări, dar mai au această posibilitate până la sfârșitul zilei de azi, 31 octombrie.

Începând din 24 noiembrie, organizațiile reunite în cadrul Campaniei Politică fără Bariere vor invita reprezentanții clasei politice interesați de acest demers la o serie de întâlniri tehnice de lucru, pentru a evalua împreună cele mai bune soluții cu privire la modificarea legislației în vigoare, în sensul eliminării barierelor și deschiderii participării cetățenilor la viața politică a României.

Le mulțumim tuturor candidaților care ne-au răspuns. În egală măsură, ne bucură să vedem că publicul larg răspunde informat la cele 7 întrebări ale Campaniei Politică fără Bariere disponibile public. Rezultatele chestionarului vor fi publicate înainte de începerea discuţiilor tehnice.

Pe 13 octombrie, aproape 50 de organizații ale societății civile, reunite în Campania Politică fără Bariere, au trimis candidaților la Președinția României o scrisoare cu 7 întrebări, deschizând dialogul cu privire la înfiinţarea partidelor politice cu numai 3 membri fondatori și deschiderea pieţei politice, inclusiv la nivel local. Alte aspecte asupra cărora atrage atenția Campania Politică fără Bariere sunt disponibile în Scrisoarea publică din 13 oct 2014.

Persoane de contact:
Ovidiu Voicu, ovidiu.voicu@fundatia.ro, 0723522340, respectiv
Florina Presadă, florina@ce-re.ro, 0722383190

Precedentele comunicate pot fi găsite pe link-urile de mai jos.
13 octombrie, Scrisoarea publică și cele 7 întrebări
21 octombrie, Primele răspunsuri ale candidaților
27 octombrie, Partidele mici, aparent dezinteresate

fb cover 3 digital Politică fără bariere
Organizațiile non-guvernamentale reunite în campania Politică fără Bariere consideră că modificarea legislației este o reparație necesară în ceea ce privește exercitarea dreptului la asociere și la participare politică, acum grav îngrădite.
Propunerile urmăresc două obiective majore: eliminarea barierelor administrative la înregistrarea unui partid, concomitent cu condiționarea înscrierii listelor de partid în toate competițiile electorale de prezentarea unui număr de semnături de susținere și asigurarea unei mai mari egalități de șanse între partidele mari, cele mici sau nou înființate și candidații independenți.
Odată adoptate, aceste  propuneri ar conduce la revigorarea competiției electorale, la un interes crescut din partea cetățenilor pentru politică și la o mai bună reprezentare a intereselor existente în societate. Mai multe informații despre campania Politică fără Bariere puteți găsi pe pagina https://www.facebook.com/PoliticafaraBariere

Partidele mici, mai puțin interesate decât partidele mari de deschiderea competiției politice

(27 oct 2014)

partidmicÎn data de 13 octombrie, mai multe organizații ale societății civile au trimis o scrisoare propunând înfiinţarea partidelor politice cu numai 3 membri fondatori, respectiv deschiderea pieţei politice, inclusiv la nivel local.

Domnul Victor Ponta, candidat și președinte al PSD a fost rugat să clarifice susținerea arătată campaniei Politică fără bariere, în sensul evaluării fiecărui punct al acesteia. Până la această oră nu am primit un răspuns.

Domnul Klaus Iohannis, candidat și co-președinte al ACL nu a oferit până la această oră un punct de vedere. Reforma sistemului de reglementare a partidelor reprezintă un punct important al programului candidatului (în secțiunea Reforma instituțiilor politice și administrative). Sperăm în continuare ca domnul Iohannis să răspundă interpelării noastre, arătând astfel că angajamentul său în acest sens este serios și nu conjunctural.

Domnul Kelemen Hunor a avut o poziție nuanțată, susținând formarea partidelor politice pe baza a trei semnături (punctul 1), introducerea unui număr rezonabil de semnături la înscrierea în cursa electorală, număr egal pentru independenți și partide (punctul 2), eliminarea depozitului financiar pentru validarea candidaturilor pentru Parlament (punctul 5) și finanțarea de la bugetul public a tuturor partidelor politice proporțional cu numărul de voturi (punctul 6). Domnul Kelemen Hunor a respins celelate puncte.

În urma discuțiilor avute, doamna Monica Macovei a clarificat că susține toate cele șapte puncte. La fel, domnul Szilágyi Zsolt și-a arătat susținerea integrală.

Ceilalți nouă candidați, deși au fost contactați pe canalele oficiale puse la dispoziție, nu au oferit nici un răspuns până la această oră. Dincolo de calitatea actuală de candidați, aceștia sunt de regulă fie președinții, fie vocile cele mai vizibile ale partidelor pe care le reprezintă. Nu putem decât să conchidem că nu doar ei personal, ci și partidele lor, sunt prea puțin interesate de acest subiect.

Mulțumim tuturor celor care ne-au răspuns. Așteptăm în continuare răspunsuri și clarificări de la toți candidații care nu și-au definit poziția față de cererile noastre. După cum anunțam în scrisoarea inițială, așteptăm o poziție a lor „în perioada campaniei electorale”. De preferință nu în ultima zi.

Untitled

Primele răspunsuri ale candidaţilor

fb profile 2 digitalCampania Politică fără Bariere urmărește modificarea legislației pentru garantarea drepturilor la asociere politică și participare la alegeri. Am lansat campania cu o scrisoare publică prin care cei 14 candidați la alegerile prezidențiale au fost invitați să se poziționeze față de șapte propuneri concrete ce conduc la atingerea acestui obiectiv.

La o săptămână de la prezentarea publică a scrisorii, am primit următoarele răspunsuri (în ordine cronologică):

  • Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, și-a declarat public susținerea față de campanie, fără a-și preciza poziționarea față de cele 7 puncte concrete, și nici dacă poziția sa implică susținerea partidului pe care îl conduce.
  • Candidatul UDMR, Kelemen Hunor, într-o dezbatere publică, și-a arătat susținerea de principiu pentru cele 7 propuneri ale campaniei, dar încă nu a revenit către inițiatori cu un răspuns scris, nici nu a precizat dacă aceasta este și poziția formațiunii pe care o reprezintă.
  • Candidata independentă Monica Macovei, într-o scrisoare adresată inițiatorilor campaniei, și-a arătat susținerea față de primul punct (înființarea partidelor cu doar 3 membri fondatori), fără a se referi explicit la celelalte propuneri.
  • Candidații independenți Teodor Meleșcanu, Călin Popescu-Tăriceanu și William Brânză, în mesaje către inițiatorii campaniei, au confirmat primirea solicitării și interesul față de subiect, dar încă nu au revenit cu răspunsuri concrete.

Ceilalți candidați încă nu au răspuns în niciun fel solicitării primite. Inițiatorii campaniei vor continua demersurile de obţinere a raspunsurilor candidaților la președinție. Îi încurajăm pe toţi cetăţenii interesaţi de democratizarea sistemului politic să solicite, dacă au ocazia, punctele de vedere ale candidaţilor şi partidelor pe care le reprezintă.

După alegeri, campania Politică fără Bariere va continua să solicite Parlamentului modificarea legislației electorale în sensul propunerilor deja anunțate. În spiritul unui dialog constructiv, inițiatorii campaniei pregătesc un proiect prin care să arate cum pot fi formulate în practică amendamentele solicitate.

fb cover 3 digital

Scrisoare publică

(13 oct 2014)

Doamnelor și domnilor candidați,fb profile

Vă solicităm să luați în considerare următoarele propuneri ale campaniei Politică fără bariere și să vă asumați punerea lor în practică. Așteptăm cu interes pozițiile dumneavoastră publice din care să reiasă fără echivoc dacă:

  1. Susțineți formarea partidelor politice cu minim trei membri fondatori, fără criteriu de teritorialitate?
  2. Susțineți introducerea cerinței de a prezenta un număr rezonabil de semnături la depunerea oricărei candidaturi, pe listă de partid sau independentă, indiferent de tipul de alegeri?
  3. Susțineți abrogarea prevederilor care permit partidelor politice să primească cu prioritate sedii de la autoritățile publice locale?
  4. Susțineți stabilirea unor condiții similare pentru candidați independenți și partide politice privind participarea în alegeri și obținerea unui mandat în consiliile locale și județene?
  5. Susțineți eliminarea depozitului financiar pentru validarea candidaturilor pentru Parlament?
  6. Susțineți finanțarea de la bugetul public a tuturor partidelor politice proporțional cu numărul de voturi, indiferent dacă sunt sau nu parlamentare?
  7. Susțineți eliminarea prevederilor care interzic cetățenilor să semneze pentru susținerea a mai mult de un candidat sau partid?

Propunerea noastră răspunde unei îngrijorări crescânde cu privire la calitatea procesului democratic din România. Constatăm că încrederea în instituțiile politice democratice, în special în partide, Parlament și Președinte, este foarte scăzută. În același timp, scade implicarea politică a cetățenilor: participarea redusă la vot, reticența la înscrierea într-o organizație politică, dezinteresul față de participarea la deciziile autorităților alese, stigmatizarea politicii ca întreg. Toate acestea contribuie la slăbirea democrației și pot avea consecințe negative foarte grave pe termen mediu și lung. Este necesar să luăm măsuri înainte ca situația să se deterioreze și mai mult.

Unul dintre cele mai importante motive care determină aceste evoluții nedorite este modul în care participarea politică este legiferată și, în fapt, descurajată. În principal, legea partidelor politice și unele prevederi din legile electorale impun bariere administrative în calea participării politice. Acest lucru este vizibil mai cu seamă în politica la nivel local, în condițiile în care România continuă să traverseze un proces de descentralizare graduală. Actualul blocaj nu poate fi depășit decât printr-o acțiune asumată și curajoasă a responsabililor politici și societății civile.

Organizațiile semnatare, reunite în campania Politică fără Bariere, consideră că modificarea legislației este o reparație necesară în ceea ce privește exercitarea dreptului la asociere și la participare politică, acum grav îngrădite.

Propunerile noastre urmăresc două obiective majore. Primul este eliminarea barierelor administrative la înregistrarea unui partid, concomitent cu condiționarea înscrierii listelor de partid în toate competițiile electorale de prezentarea unui număr de semnături de susținere. Al doilea obiectiv este asigurarea unei mai mari egalități de șanse între partidele mari, cele mici sau nou înființate și candidații independenți.

Odată adoptate, propunerile noastre ar conduce la revigorarea competiției electorale, la un interes crescut din partea cetățenilor pentru politică și la o mai bună reprezentare a intereselor existente în societate.

Organizațiile semnatare și-au asumat și continuă să își asume încurajarea cetățenilor în a participa la alegeri, ca alegători și candidați. Din păcate, legislația actuală, care limitează participarea politică prin cele mai drastice condiții impuse in Uniunea Europeană, limitează și exercitarea deplină și eficientă a acestui rol important al societății civile.

Sperăm să vă definiți o poziție publică în perioada campaniei electorale și – foarte important – să vă asumați, împreună cu partidele care v-au nominalizat sau grupul de susținători, această reformă indispensabilă regenerării democratice a României.

Având în vedere faptul că într-o campanie electorală candidații trebuie să preia din subiectele și întrebările venite din partea societății, organizațiile semnatare își vor informa membrii, susținătorii și beneficiarii, precum și publicul larg, despre răspunsurile primite din partea candidaților la funcția de Președinte și, dacă va fi cazul, despre absența acestor răspunsuri.

(lista organizațiilor semnatare la final)

Organizațiile membre ale campaniei Politică fără bariere  împărtășesc valori comune precum respectul pentru drepturile fundamentale ale omului, nediscriminare, libertate, egalitate și militează pentru democrație și stat de drept în România.

Organizațiile care doresc să susțină demersul sunt rugate să ne semnaleze acest lucru pe pagina campaniei, sau să ne contacteze:
Ovidiu Voicu (ovidiu.voicu@fundatia.ro); Liana Rusu (liana.rusu@fundatia.ro)
Fundația pentru o societate deschisă, Str. Căderea Bastiliei nr. 33, tel. 021.212.11.01, 021.212.11.02
Vizitați pagina de facebook a campaniei pentru mai multe informații.

fb cover 2 lighter

Inițiatori:

ActiveWatch
Asociația Civitas ’99
Asociația E-Civis
Asociația Funky Citizens
Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki APADOR-CH
Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale CENTRAS
Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Centrul pentru Inovare Publică
Asociația România Vie
Centrul pentru Jurnalism Independent
Comunitatea Uniți Salvăm
Expert Forum
Fundația pentru o societate deschisă
Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum
Rezistența Urbană
Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală

Susținători:

Lista susținătorilor rămâne deschisă. Vă rugăm să ne contactați pe pagina campaniei sau la adresele indicate pentru a vă alătura.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România
Asociația Ateliere Fără Frontiere
Asociaţia Civicus România
Asociaţia Dăruieşte Viaţă
Asociaţia Front
Asociaţia Mai Bine
Asociaţia Neuer Weg
Asociaţia pentru Minţi Pertinente – AMPER
Asociaţia pentru Tranziţie Urbană – ATU
Asociaţia ProDoMo
Asociația RISE Romania – rețeaua română a întreprinderilor sociale de inserție
Asociaţia Salvaţi Bucureştiul
Asociaţia Sighişoara Durabilă
Asociaţia Tineri pentru Viitor 2006
Asociaţia Vira
Centrul Parteneriat pentru Egalitate
Centrul Român de Politici Europene
Federaţia Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România
Freedom House România
Fundaţia Alături de Voi România
Fundaţia Gabriela Tudor
Iniţiativa pentru Responsabilitate Civică
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud Est
Grupul de iniţiativă civică “Iaşul iubeşte teii”
Asociația Frontului Negustoresc Obor
Fundatia Alpha Transilvana
Asociația SPICC
Asociația EDELVAIS
Asociația Civitas ’99
Liga Studenților Români din Străinătate
Asociația Incantesimo