Finanțarea partidelor sub eclipsă

lunaCamera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii finanțării partidelor politice și campaniilor electorale. Proiectul este vulnerabil din trei puncte de vedere procedurale și conține cel puțin trei riscuri în cuprinsul reglementărilor de substanță. Deși cuprinde unele prevederi bine-venite, proiectul nu reușește să facă aplicarea legii predictibilă și eficientă, nici să contribuie la sporirea încrederii în partidele politice.

Campania Politică fără Bariere consideră că reforma electorală este esențială pentru recalibrarea relației dintre societate și partidele politice, iar finanțarea partidelor și campaniilor electorale este una dintre pietrele de temelie ale acestei reforme, alături de Legea partidelor politice și Legile privind organizarea alegerilor. Corelând modificările preconizate în toate aceste legi, proiectul adoptat miercuri dezavantajează partidele mici, „locale.” Din aceste motive, evidențiem deficiențele proiectului, alături de noutățile pozitive pe care le-am identificat în textul adoptat.

Pe substanță, proiectul de lege privind finanțarea partidelor și campaniilor electorale ratează corelarea cu intenția reformei electorale, mai ales în privința partidelor „locale,” care vor putea fi înființate în baza modificărilor aduse la Legea partidelor politice, conform Deciziei din 26 februarie a Curții Constituționale:

  • Instituirea criteriilor de performanță, în număr/procentaj de voturi obținute (3% pentru decontarea cheltuielilor din campania electorală, respectiv 5% pentru subvenționarea costurilor de funcționare în cei 4 ani ai ciclului electoral), contravine principiului de a reduce inegalitățile dintre partidele mari și mici, vechi și noi, „naționale” și „locale.”
  • Introducerea posibilității de a finanța partidele prin împrumuturi, fără limite privind perioadele de returnare, expune toate partidele la capturarea lor de către „cămătari” politici, în contradicție cu spiritul recomandărilor GRECO—Grupul Statelor împotriva Corupției, afiliat Consiliului Europei.
  • Păstrarea modalităților de raportare a situațiilor financiare la 30 aprilie, abia la 4 luni după încheierea anului calendaristic, menține partidele politice la nivelul anilor ‘90, când nu erau posibile raportările online, respectiv contravine aspirațiilor de transparență sporită. Raportările întârziate, combinate cu împrumuturile nelimitate, pot crește incidența cazurilor de spălare de bani.

Procedural, este posibil ca adoptarea proiectului de lege să fie atacată pentru nerespectarea Constituției și a Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative, astfel:

  • Metoda de adoptare este susceptibilă de nerespectarea principiului constituțional al bicameralismuluiprin amendarea masivă* a unui proiect de lege deja respins de Senat, s-a ajuns în situația în care majoritatea senatorilor nu și-au putut exprima punctul de vedere asupra modificărilor operate în cadrul Comisiei comune pentru legile electorale.
  • Lipsa de transparență din sânul Parlamentului a afectat negativ și transparența față de societateideea decontării exclusiv de la bugetul de stat a cheltuielilor din campania electorală a fost expusă numai în cadrul Comisiei comune, la 24 februarie; subcomisia a transpus ideea în articole de lege la 2 martie; Comisia adopta proiectul „în orb” la 5 martie, iar varianta finală a fost publicată abia în 13 martie.
  • Propunerile de reglementare a decontării cheltuielilor din campania electorală doar pentru cei care primesc 3% din voturile exprimate, respectiv a subvenționării costurilor de funcționare a partidelor doar pentru cei care depășesc pragul electoral de 5%, nu au beneficiat de nicio analiză cost-beneficiu, de niciun studiu de impact, de nicio formă de dezbatere publică.

Dintre aspectele pozitive ale reglementării, amintim:

  • Finanțarea publică a campaniilor electorale poate echilibra șansele competitorilor politici, poate contribui la fiscalizarea cheltuielilor, respectiv poate reduce presiunea exercitată de oamenii cu bani pentru obținerea unor contracte privilegiate, după alegeri.
  • Întărirea rolului de control al finanțării partidelor și campaniilor, prin Autoritatea Electorală Permanentă, dacă va fi însoțită de alocarea resurselor necesare, va conduce la diminuarea opulenței exhibate în timpul campaniilor electorale și la diminuarea numărului cazurilor de finanțare frauduloasă a partidelor.

Campania Politică fără Bariere constată, în aceste condiții, că reforma electorală este pe cale de-a fi ratată, dacă se menține acest ritm, de un pas înainte și doi pași înapoi. Chemăm instituțiile și politicienii responsabili să nu permită reformele cu jumătăți de măsură, ci să acționeze decisiv pentru corectarea deficiențelor din proiectul de lege adoptat pe 18 martie.

*) Au fost modificate 48 din cele 52 de articole ale proiectului din Senat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s