Scrisoare deschisă, în atenția Comisiei comune

fb profile 2 digitalÎn atenția domnului Mihai Voicu, președinte al Comisiei comune pentru legile electorale, doamnei Gabriela Podașcă, vicepreședinte al aceleiași Comisii parlamentare, domnului Eugen Nicolicea, președinte al subcomisiei pentru Legea alegerilor parlamentare.

Scrisoare deschisă

Noi, organizațiile grupate în campania Politică fără Bariere, suntem obligate să constatăm dispariția, în ultimele două luni, a transparenței și deschiderii din procedurile de lucru ale Comisiei pe care o conduceți. Lipsa de transparență s-a manifestat astfel:

  • Programarea ședințelor nu mai este anunțată pe site-ul Comisiei, nici măcar post factum (a se vedea ședințele din 4 și 5 mai).
  • Stenogramele sau înregistrările ultimelor ședințe ale Comisiei sunt și ele absente.
  • Deși am solicitat în repetate rânduri, nu avem acces la documentele discutate în Comisie decât în timpul ședințelor.
  • Cu o singură excepție, nu am putut asista la ședințele subcomisiilor care au elaborat textele proiectelor de legi; mai mult, domnul deputat Eugen Nicolicea, președinte al subcomisiei pentru modificarea Legii alegerilor parlamentare, a declarat public că nu va accepta prezența ONG-urilor la ședințele subcomisiei.
  • O serie de decizii importante sunt adoptate în afara ședințelor Comisiei. Este cazul recentei decizii privitoare la numărul deputaților și senatorilor. Practic, în plen, deciziile sunt doar anunțate, nu si dezbatute.
  • O serie de promisiuni, cum este cea privind reglementarea votului la distanță, au fost amânate sine die.

În aceste condiții, protestăm față de absența unei dezbateri publice reale în procesul de adoptare a legilor electorale, îndeosebi a Legii pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, și vă solicităm să nu mai afirmați public că elaborarea acestor legi ar fi fost făcută cu consultarea organizațiilor societății civile.

ActiveWatch
Asociația E-Civis
Asociația Civitas ’99
Asociația Funky Citizens
Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki APADOR-CH
Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale – CENTRAS
Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Asociația România Vie
Centrul pentru Jurnalism Independent
Comunitatea Uniți Salvăm
Expert Forum
Fundația pentru o societate deschisă
Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum
Rezistența Urbană
Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală

[varianta .pdf: Scrisoare deschisǎ Politica fara Bariere]

Politică fără Bariere, nu numai în Capitală

munti

Paralel cu activitățile desfășurate în Parlamentul României și consultările cu specialiștii Administrației Prezidențiale, reprezentanții Campaniei Politică fără Bariere s-au pus pe drumurile patriei, pentru a discuta cu notabilități locale despre modificările aduse la Legea partidelor, Legea finanțării partidelor, respectiv Legea alegerilor locale. În ciuda eforturilor de a demonstra că există suficient de multe deficiențe și necorelări, reprezentanții Politică fără Bariere au notat opinia participanților în aceste dezbateri, potrivit căreia promulgarea Legii privind finanțarea partidelor și campaniilor electorale ar putea contribui la reformarea modului în care se face politică.

Dezbaterea de la Cluj-Napoca (Regiunea Nord-Vest, 3 aprilie) a avut loc înaintea clarificării finale din Comisia pentru legile electorale, așa încât temele abordate aveau menirea de-a convinge cu privire la necesitatea unor îmbunătățiri. Sprijinul acordat de Universitatea Babeș-Bolyai și Centrul pentru Studiul Democrației a fost substanțial, iar prezența în sală a dnei deputat Aurelia Cristea ne-a dat speranța că putem transmite mesajele noastre și pe alte canale. Totuși, la București, Parlamentul rămânea mai degrabă opac, deși argumente suplimentare fuseseră aduse și în cadrul unei dezbateri organizate de România publică și SNSPA (25 martie, alături de Open Politics), când unul dintre îndemnurile venite din public a fost tocmai acela de a ieși cu discuția din București și a construi o punte către politicienii locali.

Dezbaterea de la Nehoiu (Regiunea Sud-Est, 6 mai) a coincis cu votul final dat de Camera Deputaților pe toate cele trei proiecte de lege. În prezența notabilităților locale (consilieri locali, reprezentanți ai partidelor politice deja existente și ai mișcărilor civice locale), discuția s-a concentrat mai degrabă pe beneficiile aduse de noul cadru legislativ. Astfel, unii dintre participanți s-au entuziasmat cu privire la posibilitatea unei forme de organizare politică pentru reprezentarea în mai multe consilii locale a unor probleme comune mai multor localități din zonă. Din păcate, nu au lipsit atacurile politice dintre reprezentanții locali ai partidelor mari, unii dintre participanți uitând că tema dezbaterii era despre alegerile locale din 2016, nu despre calitatea guvernării din 2015.

La Roman (Regiunea Nord-Est, 8 mai), dezbaterea s-a axat mai degrabă pe efectele negative ale noului cadru legal, mai ales cu privire la potențiala atomizare a reprezentării politice la nivel local. În prezența dlui deputat Mugurel Cozmanciuc, a mai multor primari, consilieri județeni și consilieri locali din toată regiunea, am concluzionat că noul cadru legislativ le poate deschide tinerilor calea de afirmare în politica locală, dacă doresc să contribuie la bunăstarea semenilor lor. De asemenea, participanții au privit cu foarte mare interes efectele noului cadru legislativ, fiind de părere că viitoarea campanie electorală, de la alegerile locale din 2016, va fi extrem de interesantă și dinamică.

Timișoara (Regiunea Vest, 8 mai) a contribuit în dezbatere cu viziunea înțeleaptă a cetățenilor experimentați, participanții fiind mai ales de vârsta a treia, în ciuda găzduirii evenimentului la Universitatea de Vest. Lipsa de încredere în partide s-a făcut auzită, mai ales prin prisma comparării efectelor așteptate, entuziasmul cu privire la aspectele pozitive pălind față de îngrijorările cu privire la deficiențele din noul cadru legislativ. Notabilitățile locale nu au ratat ocazia de-a se mândri cu contribuția adusă la realizarea acestei reforme, prin intermediul formațiunilor politice în care erau afiliate.

La București (Regiunea Iflov, 10 mai), dezbaterea a fost organizată în sânul ploios al ONG Fest, cu sprijinul colegilor de la Ce-Re. Ne-am bucurat de prezența mai multor activiști civici, unor foști și potențiali politicieni locali, respectiv a dlui deputat Daniel Florea. Discuțiile, extrem de dinamice, au pus în balanță aspectele contradictorii din legile adoptate pe 6 mai și au scos în evidență o parte din efectele politice și administrative care pot fi așteptate, mai ales la nivelul Bucureștiului. Mai multe detalii vor fi disponibile în studiul de impact care va inventaria așteptările privind efectele noului cadru legislativ, pe baza unor analize de birou, unui sondaj de opinie și unor interviuri de adâncime. O altă dezbatere de interes, pe tema votului la distanță, fusese organizată cu doar o zi înainte de colegii de la EFOR.

Dezbaterea de la Târgoviște (Regiunea Sud, 13 mai) s-a bucurat de participarea generației tinere, alături de câțiva politicieni locali și profesori de la Universitatea Valahia. După ce au fost trecute în revistă aspectele pozitive și negative ale noilor legi, precum și opțiunile privind controlul anterior de constituționalitate sau reexaminarea în Parlament, participanții au inventariat câteva scenarii posibile privind modul de aplicare a noului cadru legal chiar în comunitățile lor. O temă de îngrijorare, subliniată mult mai apăsat decât la Nehoiu sau la Roman, a fost dependența financiară a primarilor de configurația politică a Guvernului. Către finalul întâlnirii, am identificat intenția unei participante de-a relua inițiativa pentru soluționarea unei probleme locale din Pucioasa, prin înființarea unui partid local.

La Sibiu (Regiunea Centru, 14 mai), am avut o discuție cu profesori și studenți ai Universității Lucian Blaga. Atitudinile participanților față de modificările legislative au fost în general pozitive. Discuțiile au fost aplicate, pornindu-se de la ideea ca municipalitatea Sibiului poate fi considerată un exemplu de succes al unui partid local avant-la-lettre. Acest succes, însă, a fost posibil în condițiile în care Forumul Democrat German (care nu este partid politic) a putut să se deschidă treptat către politica județeană, fără să fi fost supus unor proceduri excesive de radiere, așa cum propune legislația adoptată de Parlament, dar nepromulgată încă de Președinte.

Prima dezbatere din seria la care a participat Politică fără Bariere a fost organizată de către SNSPA și România Publică. Următoarele au fost finanțate de Fondul ONG, prin proiectul „Dezvoltarea unei coaliții de ONG-uri preocupate de deschiderea competiției politice.” Proxima dezbatere va avea loc la Râmnicu Vâlcea (Regiunea Sud-Vest), tot în organizarea și prin grija partenerului nostru, ANBCC. Până atunci, probabil, vom înțelege și ce crede dl Președinte Iohannis că nu am înțeles.

Campania Politică fără Bariere va continua să disemineze informațiile privind noul cadru legislativ aplicabil în alegerile locale din 2016 și să monitorizeze activitatea Comisiei comune pentru legile electorale, având în vedere modificările preconizate în legislația privind alegerile parlamentare, europarlamentare și prezidențiale.

Actualizare, 23 iunie:

Andrei Tiut a vorbit în numele Politică fără Bariere la CRD Workshop pe data de 5 iunie.

Dezbaterea de la Râmnicu Vâlcea a avut loc pe 18 iunie, iar VTV ne-a pus la dispoziție această înregistrare, în care îi puteți urmări pe Andrei Tiut de la Civitas ’99 și Elisabeta Dinu de la ANBCC:

Legea partidelor suspectă de neconstituționalitate

ghilotina

Mai multe organizații neguvernamentale au înaintat azi Preşedintelui României solicitarea de a trimite proiectul Legii partidelor la Curtea Constituţională, în vederea exercitării controlului de constituţionalitate. Articolul contestat de către organizaţiile semnatare (articolului 47, alineatul (1), litera b)) se referă la radierea unui partid politic dacă „nu a desemnat candidați, singur sau în alianță, în două campanii electorale succesive, cu excepția celei prezidențiale, în minimum 75 de circumscripții electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă completă de candidați în cel puțin o circumscripție electorală sau candidați în cel puțin 3 circumscripții electorale, în cazul alegerilor parlamentare.”

Puteți consulta documentul aici.

Actualizare, 22 mai 2015, cu referire la afirmațiile dlui Președinte Iohannis și un răspuns cât se poate de pertinent și elegant:

Screenshot from 2015-05-22 13:01:32

Actualizare, 2 iulie: După 50 de zile calendaristice, am primit și un răspuns din partea Avocatului Poporului. (vezi facebook) Pe 3 iulie, am comentat răspunsul primit de la această instituție, într-o postare nouă.

COMUNICAT DE PRESĂ: Primele măsuri spre deschiderea competiției politice

08.05.2015

finish - nu e bine corectata

Organizațiile membre ale Campaniei Politică fără Bariere apreciază ca pozitivă adoptarea de către Parlamentul României a unui pachet de legi format din Legea partidelor politice, Legea finanțării partidelor și Legea alegerilor locale. Considerăm că, în ansamblul lor, acestea deschid competiția politică și introduc noi reglementări, care pot consolida reprezentarea politică a cetățenilor în următoarele cicluri electorale.

În perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015, Campania Politică fără Bariere a formulat o serie de modificări pe care le-a propus formațiunilor politice parlamentare. În februarie 2015, Comisia parlamentară pentru legile electorale a preluat în dezbatere legislația referitoare la partidele politice și finanțarea acestora, planificând adoptarea acestor legi pentru luna mai. O parte dintre propunerile Politică fără Bariere se regăsesc în noua formă a acestor legi, iar calendarul stabilit inițial a fost respectat, astfel încât noile reglementări să fie aplicabile în alegerile locale din iunie 2016. În același timp, unele puncte importante din propunerile Campaniei nu au fost însușite, iar Politică fără Bariere va continua să militeze pentru realizarea lor.

Propunerile Campaniei Politică fără Bariere, care se regăsesc în legile adoptate miercuri, prin votul final al Camerei Deputaților, sunt:

  1. înființarea partidelor politice cu doar trei membri, fără criteriu de teritorialitate (față de 25.000 de semnături din cel puțin 18 județe);
  2. egalizarea condițiilor de candidatură pentru formațiunile politice și candidații independenți;
  3. reducerea numărului de semnături necesare pentru susținerea, respectiv înscrierea candidaturilor;
  4. posibilitatea cetățenilor de a susține mai mulți candidați la înscrierea în competiția electorală;
  5. anularea pragului electoral pentru candidații independenți și raportarea la coeficientul electoral.

În acest context, apreciem deschiderea formațiunilor politice cu care am dialogat și aspectele pozitive din actuala formă a legislației adoptate, care răspunde mai bine nevoilor cetățenilor. În egală măsură, atenționăm Comisia parlamentară pentru legile electorale că actele normative recent adoptate conțin prevederi care trebuie reanalizate și puse în acord cu recomandările internaționale și principiile constituționale.

Deficiențele identificate de Campania Politică fără Bariere privesc:

  1. reintroducerea criteriului de teritorialitate prin procedura de radiere;
  2. menținerea sistemului de alegere a primarilor într-un singur tur;
  3. introducerea, în fapt, a unui număr de semnături mai mare de 1% (recomandarea Consiliului Europei – Comisiei de la Veneția) pentru înscrierea unei candidaturi;
  4. subvenționarea discriminatorie a partidelor și reintroducerea criteriului de teritorialitate la decontarea cheltuielilor de campanie;
  5. menținerea în birourile electorale a statutului privilegiat al partidelor parlamentare;
  6. limitarea accesului partidelor neparlamentare, în campania electorală, la mijloacele publice de comunicare în masă.

Ne arătăm interesul de a continua dialogul cu toate formațiunile politice și alte instituții implicate în procesul de reformare a legislației electorale, pentru perfecționarea acestor acte normative și pentru discutarea celorlalte recomandări aflate în mandatul Politică fără Bariere.

Organizațiile membre ale Campaniei Politică fără Bariere  împărtășesc valori comune precum respectul pentru drepturile fundamentale ale omului, nediscriminare, libertate, egalitate și militează pentru democrație și stat de drept în România. Vizitați pagina Campaniei pentru mai multe informații: http://www.facebook.com/PoliticafaraBariere  și site-ul https://politicafarabariere.wordpress.com/
Informații de contact:
Florina Presadă, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe, florina@ce-re.ro, 0722 383 190
Codru Vrabie, Asociația Funky Citizens, codru@funkycitizens.org, 0723 552 180

Campania Politică fără Bariere:

Active Watch
Asociația Civitas `99
Asociația E-Civis
Asociația Funky Citizens
Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki APADOR-CH
Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale CENTRAS
Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Asociația România Vie
Centrul pentru Jurnalism Independent
Comunitatea Uniți Salvăm
Expert Forum
Fundația pentru o societate deschisă
Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum
Rezistența Urbană
Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală