Pe ultima sută de metri: Cum salvăm votul românilor din străinătate?

carton motive PfB

Până acum, doar 3.613 români din străinătate s-au înscris în Registrul electoral, dintre care 2.913 au optat pentru votul prin corespondență, iar 700 pentru înființarea de secții de votare. Cum aceștia din urmă nu provin din aceleași localități, iar o secţie se poate înfiinţa doar dacă există minim 100 de cereri dintr-o zonă geografică, este posibil ca aceste secții să nu se înființeze.

Guvernul României a anunțat că va iniția un proiect de ordonanță de urgență pentru a modifica legile privind alegerile parlamentare și votul prin corespondență, acte normative care au fost promulgate în 2015. Modificarea este necesară și va fi pusă în dezbatere publică, dar arată, în același timp, faptul că legile trecute prin Parlament fără dezbatere publică necesită modificări substanțiale, respectiv confirmă că au fost prost scrise şi adoptate fără o examinare atentă.

Organizațiile membre ale campaniei Politică fără Bariere au atras atenția în repetate rânduri (1, 2, 3, 4), prin poziții publice sau rapoarte, asupra riscurilor care afectează votul în străinătate, în forma actuală a legilor. Adevăratele motive pentru care foarte puţini cetăţeni s-au înscris în Registrul electoral sunt, aşa cum am mai spus:

  • Legea condiţionează înscrierea în Registrul electoral de existenţa documentului care dovedeşte reşedinţa, eliberat de autorităţile străine; o mare parte a românilor aflaţi la muncă în statele Uniunii Europene nu deţin un asemenea document.
  • Termenul până la care se pot face înscrieri în Registrul electoral (trei luni înainte de alegeri) este excesiv de apropiat, suprapunându-se cu perioada de vacanţe. În plus, el nu este încă precizat cu o dată concretă (30 august, 6 septembrie sau alta).
  • Cea mai mare parte a studenţilor români care studiază în străinătate vor avea o adresă în ţara respectivă abia după încheierea perioadei de înscriere, care este diferită pentru fiecare țară și care, în cele mai multe cazuri, este după luna septembrie.
  • Procedurile birocratice – conform reglementărilor actuale, cetățenii interesați trebuie să depună un plic la poștă pentru a se înscrie pentru votul prin corespondență, procedură care ar trebui simplificată prin posibilitatea de a se înscrie on-line. Comisia Electorală din Republica Moldova folosește un astfel de sistem pentru preînregistrarea alegătorilor (https://inregistrare.cec.md/)

De asemenea, considerăm că trebuie depuse eforturi suplimentare pentru informarea cetățenilor români din străinătate cu privire la posibilitățile de exprimare a votului și cu privire la procedurile ce trebuie îndeplinite. Această informare va creşte încrederea cetățenilor în procesul electoral, esențială pentru desfășurarea în condiții optime a votului în străinătate (în secții sau prin corespondență).

Aceste motive ne fac să fim sceptici faţă de eficacitatea modificării prin ordonanţă de urgenţă a legii. Se impun modificări de substanţă ale Legii 208/2015 privind alegerile parlamentare şi ale Legii 288/2015 privind votul prin corespondenţă. Ne exprimăm disponibilitatea de a dialoga cu Guvernul și cu forţele politice interesate pentru elaborarea cât mai rapidă a unui proiect legislativ, care să poată fi adoptat în Parlament, suficient de bine gândit încât să nu mai necesite cârpeli ulterioare în regim de urgență.

Contact

Mircea Kivu, Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum, 0744.351.182

Septimius Parvu, Expert Forum, 0787.638.315

2 ore din vară pentru votul din toamnă

solosursa foto: cunoștința noastră din Polonia

Autoritățile publice și organizațiile neguvernamentale se străduiesc să comunice cu românii din străinătate despre noile reglementări aplicabile pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul anului:

Separat de eroarea de comunicare deja semnalată, am rugat o cunoștință stabilită în Polonia să cronometreze cât timp îi ia parcurgerea procedurii de înscriere. Acum mai bine de o săptămână, ea a reușit în fix 1 oră și 11 minute, având la dispoziție toată aparatura necesară (computer, imprimantă, copiator etc.). Asta înseamnă că și tu poți, în maxim 2 ore!

tabel15 zloți polonezi = €1,13 sau 5 lei și 10 bani

Așadar, credem că 2 ore sunt suficiente pentru completarea formularului, realizarea copiilor și trimiterea plicului către Autoritatea Electorală Permanentă (vezi Ghidul AEP). În funcție de distanța față de țară și de rapiditatea serviciilor poștale, confirmarea oficială nu ar trebui să întârzie dincolo de 10 zile, maxim 2 săptămâni.

Rețineți: Este important să vă înscrieți în Registrul electoral, pentru a vă asigura de înființarea unei secții de votare acolo unde există cel puțin 100 de alegători înregistrați. Termenul pentru înscriere depinde de data alegerilor parlamentare, care încă nu a fost stabilită. Totuși, pe baza reglementărilor în vigoare, putem estima că alegerile vor avea loc la sfârșitul lunii noiembrie, de unde rezultă că termenul de înscriere este, cel mai probabil, la sfârșitul lunii august. Alte variante care pot fi luate în calcul sunt prezentate mai jos.

tabel2

Organizațiile din Campania Politică fără Bariere au rezerve față de votul prin corespondență. Din acest motiv, vă recomandăm în primul rând să vă înscrieți pentru a obține înființarea unei secții de votare în localitatea sau regiunea unde locuiți. Votul prin corespondență are sens doar în cazul în care nu se adună 100 de alegători și nu se poate înființa o secție de votare.

Actualizare, 23 iulie: MAE a dezvoltat o pagină special dedicată pentru descărcarea formularelor, chiar dacă nu a corectat și informația despre termenul până la care se poate face înscrierea.

Atenționare de eroare în comunicare

Către Ministerul Afacerilor Externe
Cc: Autoritatea Electorală Permanentă

În aceste zile, este difuzat de către mai multe televiziuni un spot despre necesitatea înscrierii în Registrul electoral, în vederea participării la alegerile parlamentare din acest an. Din păcate, în text apare o ambiguitate care poate produce efecte nedorite.

eroare spot

În spot se afirmă (la 0:15) că înscrierile în Registrul electoral se pot face „până în septembrie”. Această formulare lasă să se înțeleagă că se pot face înscrieri inclusiv pe durata lunii septembrie, ceea ce este fals: alegerile vor avea loc pe 4 decembrie sau (mai probabil) pe 27 noiembrie, deci perioada de înscriere, conform art. 42, alin. 2 din Legea 208/2015, se va încheia pe 30 august sau 6 septembrie.

Așadar, pentru a evita surprizele neplăcute, cetățenii români care au domiciliul sau reședința în străinătate trebuie să se înscrie în Registrul electoral înainte de sfârșitul lunii august. Pe cale de consecință, vă solicităm să întrerupeți de urgență difuzarea spotului și să corectați textul respectiv.

Cu considerație,
Campania Politică fără Bariere

Actualizare, 15 iulie: Am primit acest prim răspuns din partea Ministerului Afacerilor Externe. Vom reveni imediat ce aflăm mai multe detalii.

Screenshot from 2016-07-15 12:51:54

Aproximativ 5 ore mai târziu, Ministerul Afacerilor Externe a revenit cu un răspuns final (format .docx, 103kB): 15.07.2016 – Raspuns Politica fara Bariere. În 3 paragrafe ne explică exact ce știam și noi, pentru că am citit aceeași lege. Apoi, ne spune că „în vederea derulării unei campanii eficiente de informare, MAE a optat (s.n.) pentru o formulare mai concretă, care să fie uşor de înţeles şi de reţinut de către alegătorii din străinătate.”

mae

Să înțelegem, astfel, că MAE nu dorește sau nu poate să întrerupă difuzarea spotului ori să corecteze conținutul acestuia, dar își asumă eventualele confuzii generate de o comunicare eronată? Nu putem ști, pentru că MAE a ales să nu răspundă la solicitare, ci doar să-și justifice acțiunea/conținutul spotului.

Pentru corecta informare a cititorilor noștri, am calculat cât durează procedura de înscriere și care ar fi termenele până când se poate face înscrierea în Registrul electoral, conform legii, în funcție de mai multe date posibile pentru alegerile parlamentare:

tabel2