Pe ultima sută de metri: Cum salvăm votul românilor din străinătate?

carton motive PfB

Până acum, doar 3.613 români din străinătate s-au înscris în Registrul electoral, dintre care 2.913 au optat pentru votul prin corespondență, iar 700 pentru înființarea de secții de votare. Cum aceștia din urmă nu provin din aceleași localități, iar o secţie se poate înfiinţa doar dacă există minim 100 de cereri dintr-o zonă geografică, este posibil ca aceste secții să nu se înființeze.

Guvernul României a anunțat că va iniția un proiect de ordonanță de urgență pentru a modifica legile privind alegerile parlamentare și votul prin corespondență, acte normative care au fost promulgate în 2015. Modificarea este necesară și va fi pusă în dezbatere publică, dar arată, în același timp, faptul că legile trecute prin Parlament fără dezbatere publică necesită modificări substanțiale, respectiv confirmă că au fost prost scrise şi adoptate fără o examinare atentă.

Organizațiile membre ale campaniei Politică fără Bariere au atras atenția în repetate rânduri (1, 2, 3, 4), prin poziții publice sau rapoarte, asupra riscurilor care afectează votul în străinătate, în forma actuală a legilor. Adevăratele motive pentru care foarte puţini cetăţeni s-au înscris în Registrul electoral sunt, aşa cum am mai spus:

  • Legea condiţionează înscrierea în Registrul electoral de existenţa documentului care dovedeşte reşedinţa, eliberat de autorităţile străine; o mare parte a românilor aflaţi la muncă în statele Uniunii Europene nu deţin un asemenea document.
  • Termenul până la care se pot face înscrieri în Registrul electoral (trei luni înainte de alegeri) este excesiv de apropiat, suprapunându-se cu perioada de vacanţe. În plus, el nu este încă precizat cu o dată concretă (30 august, 6 septembrie sau alta).
  • Cea mai mare parte a studenţilor români care studiază în străinătate vor avea o adresă în ţara respectivă abia după încheierea perioadei de înscriere, care este diferită pentru fiecare țară și care, în cele mai multe cazuri, este după luna septembrie.
  • Procedurile birocratice – conform reglementărilor actuale, cetățenii interesați trebuie să depună un plic la poștă pentru a se înscrie pentru votul prin corespondență, procedură care ar trebui simplificată prin posibilitatea de a se înscrie on-line. Comisia Electorală din Republica Moldova folosește un astfel de sistem pentru preînregistrarea alegătorilor (https://inregistrare.cec.md/)

De asemenea, considerăm că trebuie depuse eforturi suplimentare pentru informarea cetățenilor români din străinătate cu privire la posibilitățile de exprimare a votului și cu privire la procedurile ce trebuie îndeplinite. Această informare va creşte încrederea cetățenilor în procesul electoral, esențială pentru desfășurarea în condiții optime a votului în străinătate (în secții sau prin corespondență).

Aceste motive ne fac să fim sceptici faţă de eficacitatea modificării prin ordonanţă de urgenţă a legii. Se impun modificări de substanţă ale Legii 208/2015 privind alegerile parlamentare şi ale Legii 288/2015 privind votul prin corespondenţă. Ne exprimăm disponibilitatea de a dialoga cu Guvernul și cu forţele politice interesate pentru elaborarea cât mai rapidă a unui proiect legislativ, care să poată fi adoptat în Parlament, suficient de bine gândit încât să nu mai necesite cârpeli ulterioare în regim de urgență.

Contact

Mircea Kivu, Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum, 0744.351.182

Septimius Parvu, Expert Forum, 0787.638.315

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s